Dr. Călin Bumbuluț, Președintele UEMO: În această perioadă înțelegem cel mai bine beneficiile vaccinării și cât de mult ne costă indisponibilitatea unui vaccin

Dr. Călin Bumbuluț este Președintele Uniunii Europene a Medicilor de Familie UEMO și primul medic român care conduce organizația. Fondată în 1967, UEMO cuprinde acum organizații din 24 de țări europene, cu un număr de peste 520.000 de medici de familie/medici generaliști. Din 1992, UEMO are statutul oficial de organizație consultativă non-guvernamentală a Consiliului Europei.

Spațiul Medical: Cum s-a modificat activitatea cabinetelor medicale ale specialiștilor în medicina de familie din România în contextul Covid-19?

Dr. Călin Bumbuluț: Deși pandemia Covid-19 are un potențial ridicat de afectare a tuturor, riscul este disproporționat mai mare pentru unele domenii ale asistenței medicale. Lipsa mecanismelor standard de protecție a sporit riscurile pentru sănătate în majoritatea cabinetelor. Majoritatea profesioniștilor din domeniul sănătății au considerat că este un imperativ să ajute pacienții indiferent de faptul că protecția este insuficientă.

Problema responsabilității pentru livrările insuficiente, în special a echipamentelor de protecție personală depășește cu mult domeniul sănătății, fiind mai degrabă legată de implicarea noastră într-o economie globalizată și de sistemele și plățile pentru sistemele de îngrijire a sănătății. Astfel, întrebarea referitoare la responsabilitate necesită un răspuns politic urgent.

UEMO este parte a Coaliției pentru vaccinare fondată în anul 2019 și care își dorește să evidențieze beneficiile vaccinării. În această perioadă înțelegem cel mai bine beneficiile vaccinării și cât de mult ne costă indisponibilitatea unui vaccin. Părem cinici când vorbim de costuri, dar aceste costuri nu se referă doar la aspecte economice. Vorbim de costuri în vieți pierdute, de invalidități temporare sau permanente, de costuri sociale și, nu în ultimul rând, de costuri economice.

În același timp, la nivel european, ne-am mutat o parte din activitate în zona la distanță, pe internet. Totuși, programele de vaccinare trebuie să continue dintr-un motiv foarte simplu: întreruperea acestor programe va determina acumularea unui număr de persoane susceptibile la boli prevenibile prin vaccinare și creșterea amenințărilor unor epidemii prin boli prevenibile prin vaccinare care să se suprapună sau să urmeze pandemiei de Covid-19.

Din păcate activitatea esențială a medicilor de familie din România a rămas neevidențiată de autorități, fiind considerată ca un dat firesc, fără a se asigura un nivel minim de protecție personală sau măcar facilitarea achiziționării mijloacelor de protecție la un preț similar cu cel pentru alte unități medicale. De asemenea, stimulentele materiale acordate unor categorii de personal medical a fost discriminatorie, medicii de familie lucrând în avangarda sistemului spitalicesc și neavând confirmarea certă a infecției cuSARS-CoV-2, incertitudinea posibilității contaminării fiind un stres suplimentar, nerecunoscut ca atare de autorități.

Spațiul Medical: Care este mesajul dumneavoastră pentru colegii aflați în linia întâi?

Dr. Călin Bumbuluț: UEMO susține cererea ca infecția cu SARS-CoV-2 să fie recunoscută ca accident ocupațional pentru medici și personalul medical la nivelul întregii Europe, ea fiind pe deplin justificată. În România, primul medic decedat în contextul pandemiei a fost un medic de familie, care nu avea probleme medicale anterioare și care, prin prisma profesiei, a intrat în contact cu mai multe persoane care ulterior au fost confirmate cu Covid-19. Starea sa a început să se degradeze după 14 zile de izolare, i-au fost prelevate probe pentru testul Covid-19, care au ieșit totuși negative. Considerăm că, în ciuda faptului că testul PCR a fost negativ, contextul epidemiologic și posibilitatea ca testul să fie fals negativ fără a exista coroborare cu alte teste imunologice, cazul colegului nostru ar trebui considerat ca și accident de muncă, viața lui fiind jertfită pentru interesul sănătății publice. 

Un alt exemplu este cel al decesului colegului nostru turc care a primit tratament pentru Covid-19 în secția de terapie intensivă deși testul PCR a fost negativ, astfel că diagnosticul a fost de pneumonie virală, iar autopsia s-a făcut abia la insistența familiei sale și a asociației medicale. Astfel de cazuri ne atrag atenția asupra fragilității sănătății medicilor care lucrează în avangarda spitalelor precum și a tuturor celor care lucrează în contact cu Covid-19. Toate cadrele medicale sunt expuse riscului, indiferent dacă lucrează în contact cu pacienți confirmați Covid-19 sau cu pacienți potențiali purtători ai SARS-CoV-2 și neconfirmați încă. Statele UE trebuie să se implice mai mult în asigurarea mijloacelor de protecție și a siguranței medicilor.

Spațiul Medical: Care au fost recomandările UEMO cu privire la activitatea medicilor de familie în timpul pandemiei?

Dr. Călin Bumbuluț:

– asigurarea triajului epidemiologic al tuturor pacienților care se prezintă la cabinet

– evitarea staționării pacienților pe holuri, păstrarea distanței de minimum 1,5 metri, folosirea mijloacelor de protecție personală de către pacienți

– limitarea duratei consultației la minimum posibil

– consultarea doar a pacienților care au absolută nevoie de consult în cabinet, decizie luată în urma anamnezei telefonice

– acordarea consultațiilor telefonice și prin alte mijloace de comunicare electronice

– asigurarea mijloacelor personale de protecție și substanțelor dezinfectante pentru întreg personalul medical, dar și pentru pacienți în măsura posibilităților

– temporizarea eliberării biletelor de trimitere pentru consultații periodice, internare și investigații paraclinice, dacă acestea nu sunt absolut necesare și pot fi amânate fără a pune în pericol sănătatea pacienților.